Se știe unde va juca Ianis Hagi din vară. Gestul cu care românul s-a dat de gol

Se știe unde va juca Ianis Hagi din vară. Gestul cu care românul s-a dat de gol
  • Publicat:

S-a aflat unde va evolua Ianis Hagi începând din vară, după ce internaționalul român a făcut un gest care l-a dat în vileag.

Ianis Hagi, jucător care evoluează sub formă de împrumut la Alaves, a reușit să-i impresioneze pe suporterii de la Rangers, formația care l-a cedat în Spania.

De altfel, pare că atacantul a rămas cu gândul la echipa de pe Ibrox, asta dată fiind reacția sa la auzul veștii că Steven Davis, unul dintre fotbaliștii marcanți ai grupării Rangers, a revenit acasă.

Se știe unde va juca Ianis Hagi din vară

„Legenda!”, a  fost comentariul postat de Hagi Jr., el dovedindu-le suporterilor că nu a uitat de vechiul său club, acolo unde ar putea reveni începând din vară, atunci când înțelegerea cu spaniolii va lua sfârșit.

Publicația Ibroxnews.com a reiterat felul în care internaționalul român a fost împrumutat în La Liga în timpul mandatului lui Michael Beale. Asta după ce scoțienii au semnat cu Kieran Dowell, Jose Cifuentes, Forwards Danilo, Cyriel Dessers şi Abdallah Sima.

Între timp, Ianis Hagi așteaptă convocarea la EURO 2024. Pentru a-l convinge pe Edi Iordănescu, tricolorul va trebui să se impună la echipa de club, mai ales că, în acest an, a evoluat vreme de doar 21 de minute pentru Alaves.

Fotbalistul cotat la 3.5 milioane de euro a fost introdus câteva minute în meciul cu Osasuna, scor 1-0, el intrând pe teren în minutul 86.

Momentan, Alaves este pe poziția a 13-a în clasament, cu un total de 29 de puncte, în vreme ce Osasuna ocupă locul 10, cu 36 de puncte adunate.

Mihai Stoichiță, contrariat de situația lui Ianis Hagi

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a vorbit despre situația în care se află atacantul român, titular în numai 6 partide pentru Alaves.

„Nu înțeleg de ce nu joacă, nu sunt străluciți la Alaves. Mă tot uit, nici nu mă mai gândesc că nu joacă Ianis și fac comparație cu ăia care sunt în locul lui pe teren, la fel de bine putea să joace și Ianis. Să zici că era rezerva lui Isco. Sunt român, animat de naționalism, dar revenind la obiectivism.

Mă uit la antrenorul lor, de ce e nedreptățit. Poate să îți dea gol oricând, poate să îți dea o pasă luminoasă. Are o echipă plată. Nu este jucătorul lor și antrenorul se gândește că o să rămână toată viața acolo, să își țină grupul de jucători. Nedreptățit de faptul că trebuie să primească o șansă.

Continuă să piardă cu aceeași jucători sau să facă egal, bagă-l și pe ăla că de aia l-ai adus. De ce l-ai luat de la Rangers?”, a declarat Stoichiţă, potrivit Fanatik.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara.
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că e timpul să venim în…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
A murit cel mai iubit actor. A fost o legendă printre cei vii
A murit cel mai iubit actor. A fost o legendă printre cei vii
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×